Statul, noul idol

A fost inventat un nou zeu suprem, un nou idol suprem – statul. Acestui idol dictatura ateistă cere să i se aduca jertfă totul: conştiinţa, credinţa, memoria, trupul, cele văzute şi nevăzute. Noul idol suprem, noul zeu suprem, noul Zeus s-a înconjurat imediat de noi zei, de noi idoli. Aceştia sunt ,,ştiinţa” pozitivistă, filozofia materialistă, etica comunistă, literatura social-realistă şi celelalte.Toţi trebuie să se închine acestor idoli şi să se aducă ca jertfă pe sine şi tot ce le aparţine.
Ce înseamnă asta? Aceasta este pur şi simplu idolatrie vampirică, politeism păgânesc vampiric, fetişism vampiric. În locul Unicului şi Singurului Dumnezeu şi Domn Iisus Hristos cel Adevarat, o masă de idoli, zeităţi şi zeişori impostori. În aparenţă se forţează să pară atei, iar în realitate sunt nişte închinători la idoli, nişte politeişti. Ei îşi meşteresc întruna noi idoli, incluzându-i în noul lor panteon, în sălbaticul lor ceremonial.
Dictatura lor ateistă, la rândul ei, se străduieşte din răsputeri să-l convingă şi să-l silească pe fiecare să se închine noilor zei, să le aducă jertfe, să menţină ,,cultul personalităţii”. În acest fel, ce se întâmplă? Se instalează vampirismul modului de viaţă păgânesc, a cunoştinţei păgâneşti, a modului de viaţă păgânesc. Şi astfel se petrece viaţa însăşi în neiertate slujiri idoleşti” potrivnice lui Dumnezeu (I Petru 4, 3).
Faptul că mai suntem în viaţă ţine doar de milostivirea lui Dumnezeu şi de puterea lui Dumnezeu.
Iar de jur împrejur se învârteşte cea mai ticăloasă minciună universală legiferată în educaţia ateistă: “Hristos este un mort”, ,,Hristos este o înşelăciune”. Iată programul de educaţie. Oare aşa ceva poate fi acceptat, oare cu aşa ceva se poate colabora? Şi după aceea să te mai consideri creştin? Nu! Noi anunţăm şi declarăm cu tărie: aceasta este cea mai groazică, cea mai nereuşită şi cea mai mârşavă hulă pe care mintea omenească a formulat-o vreodată împotriva celei mai perfecte, mai minunate, mai încântătoare Fiinţe omeneşti de sub Cer Care a păşit pe pământ.
Vom sta lângă El cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea noastră, şi aceasta cu preţul oricăror pedepse cu moartea îndreptate asupra noastră de către toţi luptătorii contra lui Hristos din întreaga lume.
IUSTIN POPOVICI (fragment din “Credinţa Ortodoxă şi Viaţa în Hristos”-Editura Buna Vestire, 2003)

0 Comments : 02.12.07