Monahul Alexandru (Alexandru Mihai Niţă – pe numele sau de mirean) este un mărturisitor aparte, nu numai pentru ca a vieţuit mulţi ani la Muntele Athos, ci şi pentru că are în spate greutatea unei experienţe de viaţă complexe. Absolvent de Conservator, profesor de muzică în Bucureşti, realizator de emisiuni muzicale la Televiziunea Română, o vreme frecventator al spiritualitaţilor exotice, A.M. Nita s-a exilat, împreună cu întreaga familie în Statele Unite, în 1984. Nu şi-a găsit mângaierea nici în consumismul civilizaţiei de peste Ocean, nici în performanţa intelectuală. La sfarşitul anilor ‘90, are revelaţia Athosului, vine aici, uceniceşte pe lângă parintele Dionisie Ignat şi se călugăreşte în 2001. Este autor de carte religioasă şi scrie articole în presa ortodoxă adunând în special reflecţii şi analize pe marginea unor teme perene precum porunca iubirii, iubirea arginţilor, corupţia puterii, suferinţa culturii…
Minunile din Sfântul Munte mărturisite de un vieţuitor de la Athos
Mai întâi, spre lămurirea publicului cititor vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră…Sunteţi monah, sunteţi preot?
Contează, cred, mai puţin ce ce rang poartă un om. Eu sunt un om care l-a căutat în permanenţă pe Dumnezeu. Încerc să mă manifest prin ceea ce scriu şi public aşa se face că am în revista Lumea Monahilor un ciclu de articole intitulate ,,Apocalipsa în direct”. Am zece ani de stat în Muntele Athos, dar pot spune că o anume ,,bunăvoinţă” a grecilor din Sfântul Munte m-a privat de dorinţa de a deveni preot. Sunt oameni, mă refer în special la românii din Athos, care aşteaptă şi opt nouă ani, până primesc haina monahală. Pe scurt, este greu acolo să devii călugăr, baremi preot de mănăstire….Părintele Iustinian care este economul mănăstirii Prodromu care se apropie ca vârstă de 70 de ani încă nu este hirotonit. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am dorit să revin în ţară…
Ce v-a uimit în special în Muntele Sfânt?
Înainte de a vorbi de Athos poate ar fi bine să se ştie că între vieţuitorii greci şi cei români din mănăstirile de acolo se fac mereu diferenţe. Condiţiile sunt astfel vitrege de-a dreptul pentru monahii care provin din România. Răbdarea însă în ce priveşte această suferinţă îl va aduce pe acel vieţuitor mai aproape de mântuire. În Sfântul Munte la Prodromu există icoana Maicii Domnului numită ,,Prodromiţa”. Această icoană trebuia să fie pictată de artistul Iordache Nicolau. Din cauza unor probleme de sănătate acest pictor nu a apucat să picteze chipurile din icoană astfel că acestea, după mărturii consemnate şi în istoricul mănăstirii, au fost pictate de Duhul Sfânt, Care este peste tot şi se aşează acolo unde voieşte…
Şi ce putem găsi special la această icoană?
Prodromiţa este o icoană vie. Spun asta răspicat pentru că am fost acolo timp de doi ani arhondar. Prin darul lui Dumnezeu am avut acest mare privilegiu să conduc vizitatorii din Grecia, din România, din străinătate în mănăstire prezentându-le icoana ,,Prodromiţa”. Citisem cu mulţi ani înainte despre această icoană şi m-am bucurat că pot să stau la doar puţină distanţă de ea… O icoană pictată de mâna nevăzută a Duhului… Pictorul Iordache Nicolau a recunoscut că pentru păcatele lui nu s-a învrednicit să termine această pictură. Într-adevăr acolo, când vin la această icoană credincioşi cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu chipurile Mântuitorului şi al Maicii Domnului se luminează, parcă zâmbesc…Eu am văzut de multe ori cu ochii mei această schimbare…această luminare.
Aţi trăit şi un eveniment mai ieşit din comun în legătură cu această icoană?
Pot depune mărturie că la fel cum chipurile din icoană se înveselesc când vin să se închine oameni cu credinţă, tot la fel ele devin posomorâte când vin oameni care se află în rătăcire, cum sunt protestanţii şi neoprotestanţii. O dată au venit la Athos nişte greci care locuiau tocmai în Australia. Ei doreau neapărat să vadă icoana Prodromiţa şi pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul…Ambele sunt icoane făcătoare de minuni şi cît se poate de vii. La Prodromu se află un paraclis al Sfântului Ioan Botezătorul unde s-a slujit mulţi ani înainte de a se fi construit biserica mare. Aici găsim icoana Sfântului Ioan Botezătorul care dă nişte trăiri speciale, greu de descris cu slabele mele cuvinte. La 1821, când grecii au avut lupta de eliberare faţă de turci, au fost călugări care au pus mâna pe arme şi au luptat împotriva turcilor. Turcii au căutat răzbunare şi i-au pedepsit pe călugării din Athos într-un mod barbar, păgânesc. Au ajuns la Marea Lavră… Acolo este în biserică o frescă unică cu Maica Domnului, supranumită ,,Împuşcata”. Un turc a tras spre cinstita icoană şi a murit, gloanţele întorcându-se împotriva lui. La 5 kilometri distanţă, la paraclisul de la Prodromu călugării stăteau la rugăciune şi aşteptau să fie omorâţi de turci. Gloanţele turcilor trase înspre călugări s-au întors împotriva lor. Chipul lui Ioan Botezătorul s-a încruntat şi cu o forţă dumnezeiască i-a împins pe turci înapoi, i-a speriat.. A fost exact aceeaşi minune care s-a petrecut cu Maria Egipteanca, femeia care pentru păcatele ei a fost oprită de o forţă nevăzută să intre în Biserica Sfântului Mormânt…Şi multe alte minuni pot fi văzute şi trăite la Athos. Iar pentru cei mai puţin credincioşi există un istoric al tuturor minunilor de la Sfânta mănstire Prodromu, alcătuit de părintele stareţ Petroniu Tănase…
Un gând pentru cei care citesc publicaţii ortodoxe ortodoxă, care participă la conferinţe ortodoxe şi la întâlnirile cu mari duhovnici.
Prelungim astfel efortul credinţei noastre româneşti de a fi în măsură să împlinească setea de cunoaştere creştinească a oamenilor şi tainelor lui Dumnezeu. Chiar şi pe vreme mohorâtă este bine că căutăm Lumină şi bucurie de la Hristos.
Un interviu de Cristi Serban
