Nu cred că există cineva în această lume care să nu fi greşit faţă de altcineva, rudă, prieten, coleg, străin. E imposibil. Este atât de uşor să comiţi un gest mai dur sau să spui o vorbă mai grea, încât exclud din start varianta “perfecţiunii umane”. Nu există aşa ceva. Fiecare dintre noi e supus greşelii. Mai grav este atunci când rănim cu bună-ştiinţă, când lovim intenţionat şi apoi întoarcem spatele ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În fiecare dintre noi există o doză, mai mică sau mai mare, de răutate. Important este să o controlăm, să n-o lăsăm să iasă la suprafaţă, să nu-i permitem să ne roadă şi apoi să erupă. În Vinerea Mare, mă gândesc de fiecare dată la greşelile mele. Şi mă mai gândesc, poate mai mult ca niciodată, la prietenii mei. La fiecare în parte şi la toţi deopotrivă. Îi văd rar, deci greşesc. Sunt puţini, dar buni, vechi, admirabili, nu pun condiţii, nu fac presiuni. Mi-e dor de ei, îi am în suflet şi în poze. Mai vorbim la telefon. Din păcate, ca mulţi alţii, ca mulţi dintre voi, pun munca pe primul plan în defavoarea prietenilor, familiei. Vă recunoaşteţi în vorbele astea? Nu mai suntem stăpâni pe timpul nostru, nici pe viaţa noastră, la o adică. Târziu conştientizăm cum trecut-au vremurile şi rămânem cu goluri sufleteşti de neumplut. În Vinerea Mare, mă mai gândesc la morţii mei. Cei care au luat o parte din mine când au plecat dincolo. Mă gândesc cât i-am neglijat, cât am stat departe de ei, cât am pierdut din cauza asta. Oare se merită? Vă gândiţi uneori la aceste lucruri? Vă dor ele? Putem schimba ceva? Mulţi dintre noi avem meserii ingrate. Frumoase, dar ingrate. Vrem bani mai mulţi, vrem să trăim mai bine. Dar, de fapt, trăim în virtutea inerţiei

Virulenta cu care m-ati atacat mi-a dat imboldul sa va felicit pe de o parte pentru vigilenta, pe de alta sa va atentionez ca la rau nu se raspunde cu un rau. Daca am facut ceva rau trebuia sa mi vorbiti cum trebuie nu cu invective si ironii ieftine. Am recunoscut si daca vreti scriu cu litere de o schiopa. Sunt un nimeni al literaturii. Poate cei care mi-au cumparat cartile (dupa informatiile pe care le detin sub semnatura mea s-au vandut 8500 de carti) ar putea sa contrazica aceasta opinie, insa raman la ideea ca am inca multe de invatat. Aveti dreptate sa mi amendati unele lipsuri, dar nu uitati ca si M.Cartarescu a recunoscut cu franchete ca a fost ajutat in demersul scriitoricesc de profesori in a regla cele ce tin de gramatica. Am fost lenes la scoala, gramatica am considerat o rigida si inutila. Apoi mi-am dat seama ca fara limba romana esti ca si mort si am inceput pe ici pe colo sa citesc sa ma informez sa ma staduiesc. Oare ce este de preferat? Sa scriu impecabil, ireprosabil in ce priveste ortografia, ortoepia si celelalte si sa fiu plicticos sau sa incerc sa astern cuvinte vii care poate schimba vieti?
Cat despre Dacia Preistorica aveti dreptate! Am exagerat! Ideea mea de pseudo-pamflet era sa persiflez zeii nu un savant, un scriitor mare. Dumnevoastra ati luat pozitie aparand feroce un ,,ceva” care vi se pare adevar. Pentru ca respect asta am sters postul cu ,,Dacii-campioni mondiali!”. In fapt respectivul text era pregatit pentru o pastila de radio unde cu adevarat se cauta ,,persiflarea si mistocareala”, lucrurile serioase si intelectuale fiind considerate pentru ,,bosorogi”.
Ca sa nu ma mai lungesc, un astfel de material audio ar fi fost menit sa atraga chiar prin niste ironii de duzina atentia unor tineri sa citeasca. Sa se apropie de ,,Dacia preistorica”, macar din curiozitate. Nu stiu daca m-am facut inteles! Va urez sa cititi numai de bine de daci si de Densusianu si imi ingadui pe final o intrebare sau mai multe. Regasiti ceva din ,,civilitia de aur” in zilele noastre? Unde? In politica? In puscarii? In Spania la capsuni? In atitudinea servila si umila fata de cei care trag sforile UE si Nato? In ramurile sportive in care eram asi, si acum tragem spre nulitate?
Aste e durerea care a nascut un nefericit articol pe care dvs l-ati amendat! Unde sunt dacii ca eu nu-i vad nicaieri?

V-am văzut în mai multe rânduri vorbind cu curaj despre credinţă chiar în medii mai neprietenoase. Prea puţini au în ziua de azi curajul mărturisirii! Spuneţi-ne de unde vă vine această credinţă şi ce reprezintă Dumnezeu pentru dumneavoastră?

Nu pot să spun că sunt o persoană foarte religioasă, sunt însă credincioasă. Cred, şi în ce cred investesc! Mi se întâmplă ceea ce cred ca mi se mi se întâmplă. Forţa divină divina este în noi, învăţ să lucrez cu Ea. Ne-am obişniuit să Îi spunem Dumnezeu, putem să Îi spunem şi Marele Infinit, Marele Creator sau Unicul Infinit.

Aţi avut momente mai grele în viaţă, vorbim de lupta pe care aţi purtat-o cu o boală cumplită care de obicei nu iartă. Cu credinţă, cu curaj, cu nădejde şi cu mult echilibru interior aţi biruit cancerul. De ce credeţi că aţi fost pusă la încercare?

Am fost pusa la ,,probe” pentru a ma armoniza cu Universul, pentru a redeveni o celula folositoare în Marele Organism. Simt cu putere că s-a lucrat prin mine…şi încă se mai lucrează…

Suntem la un pas de sărbători din nou Învierea Domnului. Ce bucurie mare trebuie să aducă pentru noi Sfintele Paşti?

Paştele trebuie privit ca o ocazie de a aduce fiinţele umane împreuna, de a se ierta, de a uita şi iubi necondiţionat. Ca o celebrare a iubirii între oameni, şi a iubirii în general!

Aşteptăm cu toţii bucuria de a primi Lumina Învierii chiar în seara în care Însuşi Domnul va învia. Odată cu acest eveniment poate veni Lumina şi în vieţile noastre?

Desteptarea fiinţei nu ţine neapărat de seara de Paste…Cunoaşterea a ceea ce eşti, e lucrare mare şi continuă. Seara de Paşte poate fi o descindere în Lumină, lumină ce trebuie pastrată aprinsă şi după….Nu doar cu ocazia Pastelui!

Poate un om să urmeze drumul Crucii aşa cum şi Iisus l-a urmat. Aţi simţit că şi dumneavoastră aveţi o cruce, o misiune divină aici pe pământ?

Nu cred în misiunea de ducere a unei cruci imaginare, cred în misiunea divină care ne este încredinţată, aceea trebuie înfăptuită…În fiecare zi avem ocazia sa vedem de ce ne-am născut şi ce avem de facut aici, pentru noi şi semenii nostri. M-am revoltat de multe ori şi am aruncat din spatele meu crucile imaginare, căci ele ne pot înceţoşa viziunea adevarata. Accept cu bucurie misiunea mea printre oameni de răspindire a harului divin prin vocea mea, şi asta nu este cruce, ci este dorinta Celui de Sus.

Ce întelegeţi prin biruinţă asupra morţii în condiţiile în care Iisus a inviat şi iată şi dumneavostră aţi avut o exeprienţă în care aţi biruit moartea?

În ce mă priveşte nu o numesc luptă, nici biruinţă…Nu cred în moarte, suntem ,,setaţi” pentru nemurire şi trebuie să ne reeducam trupul si mintea pentru a o primi. Iar ceea ce numim moarte, este trecerea în altă dimensiune, dimensiune uneori mai atrăgătoare decât viaţa aici pe pământ. Iisus este ca Soarele ce reapare în fiecare dimineaţă, daca nu Îl mai vedem, pentru că este noapte, asta nu înseamnă ca a murit! Va reveni a doua zi! Este exemplul victoriei de fiecare zi a Luminii asupra întunericului.

A consemnat Cristian Serban