Cine spune că Oltenia e săracă în ce priveşte tezaurul monahal şi că nimic nu se compară cu mănăstirile moldave sau cu ,,cazematele duhovniceşti” din Ardeal, mai bine să se mai gândească. E adevărat, Oltenia nu este o zonă prea bogată în resurse naturale. Până să te pierzi în furnicarul urban, satele au peisaje de-a dreptul dezolante. Frumuseţea însă şi-a făcut cuib şi veac chiar în inima Olteniei, nu departe de Slatina, la Brâncoveni. Vorbim de o frumuseţe aparte, a unei mănăstriri care are farmecul ,,fortăreţelor” ardelene, o istorie care ar putea să rivalizeze cu bogata istorie a mănăstirilor moldave, dar şi un quelque-chose ce te face să te simţi bine încă de când intri pe poarta sfântului locaş.

Liturghie şi istorie

La mănăstirea Brâncoveni am ajuns după un drum lung şi întortocheat, exact în timpul Sfintei Liturghii (pe la cântarea ,,Sfinte Dumnezeule…” de dinainte de citirea Apostolului). Aici am avut senzaţia vie că alături de sutele de credincioşi, până şi firele de iarbă, cât şi turturica smerită care şi-a găsit cuib pe frontonul bisericii sunt racordate la maximum la cântările şi trăirile duhovniceşti. Toate sunt cuminţi. Corul de maici te face să intri într-un alt timp în care ceasurile nu mai sunt ceasuri, şi într-un alt spaţiu în care măsurile sunt cereşti.
Mănăstirea Brâncoveni are o istorie bogată. De ea se leagă familia mucenicilor din celebra familie Brâncoveanu. Aici se găseşte mormântul lui Papa Brâncoveanu, tatăl lui Constantin-domnitorul. Legătura cu istoria nu este deloc vagă. Se povesteşte (conform unei monografii a judeţului Romanaţi) că Matei Basarab trecând pe aici, s-a spălat la un izvor pe mâini şi pe faţă. Vindecarea de bube a lui Matei Vodă după ce s-a spălat în această apă, subliniată şi în istoricul mănăstirii, a constituit punctul de plecare pentru a zidi în incinta Brâncovenilor un izvor al tămăduirii. Acest izvor se află sub aripa ocrotitoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Dialog cu maica stareţă: gospodărie, slujbe, Ceauşescu…

După Liturghie am inivitat-o pe maica stareţă la un scurt dialog.. Maica stareţă a răspuns cu greu cererii reporterului Conştiinţei, din simplul motiv că este o femeie simplă, smerită, nu cu studii pe la ,,şcoale înalte”, dar o adevărată truditoare în slujba lui Hristos.
,,Pot spune cu bucurie că am încheiat recent lucrul la un corp de chilii. E bine, fiindcă nu prea aveam spaţiu. Noi suntem aici şaptezeci de măicuţe”
,,Ce ne puteţi spune despre izvorul tămăduirii de aici?”
,,Multă lume ne întreabă de minuni. Ştiţi cum e, dacă ai credinţă şi nădejde multe dintre cele bune se pot împlini…”
,,Slujbele după ce rânduială le ţineţi?”
,, Nu aş putea spune că ţinem rânduiala de la Athos, dar avem grijă să facem aproape zilnic Sfânta Liturghie, Vecernia, Miezonoptica şi Utrenia…”
,,Văd că aveţi o activitate intensă, gospodărească…” (Aici reporterul arată florile aşezate, rânduite şi plesnind de frumuseţe…)
,,Ne autogospodărim. Avem animale, grădină, flori…Stupi, atelier de pictură, de broderie, de straie preoţeşti…”
,,Spuneţi-mi o curiozitate legată de această sfântă mănăstire!”
,, Nu ştiu dacă e neapărat o curiozitate. Dar trebuie să ştiţi că după o lungă perioadă în care a fost închisă, această mănăstire nu s-ar fi deschis dacă nu ar fi intervenit o soră a lui Ceauşescu, din familia Bărbulescu”
Alături de maica stareţă şi de credincioşii din partea locului, pelerinii şi simplii vizitatori se pot bucura de nişte slujbe cu totul speciale, aici la Brâncoveni. Lucru ce arată că spre înfierea harului cântările trebuie făcute cu dulceaţă, citirile trebuie făcute fără grabă, iar rânduiala Liturghiei să fie respectă cu dragostea care îndelung rabdă. Plecând de la ideea că locul nu trebuie iubit mai mult decât suntem datori să-l iubim pe Hristos, mai merită remarcat că Mănăstirea Brâncoveni are darul de a se lipi de inima credinciosului printr-un vino’ ncoa indescripitibil.
CRISTIAN ŞERBAN