
În curând, tot la Editura Evanghelismos: Filocalia pentru copii si tineri, volumul al doilea. Cuprinde 9 poveşti, care incheie ciclul Sfintilor Părinţi cuprinşi în primul volum al Filocaliei, ediţia Dumitru Stăniloae.
Tot în curând, cu voia Domnului, voi posta aici şi un film de animaţie integral, prima poveste din Filocalia 2: Secretul Împărăţiei de sus

Hollywood-ul şi alte ,,patrii” ale filmului, sătule să facă filme care au un subiect previzibil, scenarii inspirate din alte scenarii şi un umor răsuflat, ne propun în ultima vreme producţii apocaliptice care vor să ne ducă în zona terifiantului, dar sfârşesc cumva în zona penibilului, a caraghioslâcului. M-am întrebat, ca poate mulţi dintre cei care obişnuiesc să vadă câte un film ca prilej de relaxare, dacă există o doză de adevăr în seria de filme 2012, toate cu tentă apocaliptică, toate plecând de la o profeţie zice-se aparţinând civilizaţiei apuse Maya, toate încercând să prezinte sfârşitul lumii sau cum pompos o numesc ei asta – Apocalipsa. Cele trei producţii pe care le-am vizionat, având ca subiect sfârşitul lumii – 2012, 2012 Doomsday, 2012 – Supernova nu prezintă cu adevărat sfârşitul lumii pentru simplul şi cât se poate de logicul motiv că niciun regizor din lume nu ar putea zugrăvi, ilustra, imita şi arăta nimicul. Eu înţeleg prin sfârşit, doar la nivelul literal, nu şi teologic, cu adevărat sfârşitul. Într-un raţionament simplu: lumea este făcută din nimic şi se întoarce în nimic. Şi cum ar putea ei, cei mai mari regizori ai lumii, fie Spielberg, Scorsese sau Cameron, să trăiască în această meteahnă de a nu putea reprezenta nimicul? Şi neputând, atunci ei, regizorii fatalismului împins la extrem ne propun ca scenariu supravieţuirea. Numai că supravieţuitorii lanţului de cataclisme specific acestui tip de producţii au ceva care Îl contrazice pe Dumnezeu, au ceva antiscripturistic. Într-un film supravieţuitorii sunt aleşi dintre cei cu o viaţă cuvioasă şi mi-e greu să cred că Dumnezeu a găsit între atâtea miliarde, doar trei – patru persoane care să merite să rămână şi să perpetueze specia (vezi Doomsday).
Într-o altă producţie supravieţuitorii sunt miliardarii, bogaţii, celebrităţile şi capii lumii interlope, ceea ce sună revoltător şi nedrept (2012). Iar în cealaltă producţie amintită, în fapt una extrem de caraghioasă (fie numai pentru faptul că un film despre un posibil cataclism global este făcut cu cinci – şase actori) supravieţuieşte întreaga omenire, dar după nişte zbateri deloc verosimile şi întâmplări care parcă sunt puse pe script de un copil din clasele primare……………………….
1. Sunt: uneori atât de fraier încât uit să fiu eu şi sunt…ce vor ceilalţi să fiu.
2. Păstrez: câteva cărţi scrise de mine într-un sertar pe care să i le dau lu fiu-miu (cel nenăscut) să vadă că tac-su nu a fost chiar prost.
3. Mi-aş fi dorit:- să existe şi un al treilea sex.
4. Nu imi place: să-mi fac pantofii.
5. Mă tem: de prieteni şi de oameni buni, că la ăialalţi ştiu la ce să mă aştept…
6. Aud: din când în când, e mai bine să nu auzi tot…
7. Îmi pare rău: că am burtă, promit să o dau jos!
8. Îmi plac: lucrurile simple, cele complicate mă agită.
9. Nu sunt: de fapt…sunt din toate câte un pic, nu sunt un sfânt asta e clar…
10. Dansez: ca o cizmă.
11. Cânt: doar la duş, odată cântam şi pe scenă şi ce??!! Vorba Ancai Parghel: Mare brânză!…
12. Niciodată: Niciodată n-am zburat cu avionul, decât în vis de vreo 300 de ori…
13.Rar: am bani.
14. Plâng: foarte rar, dar doar atunci când merită…
15. Nu-mi place de mine pentru că: reuşesc doar cu mutra mea să-i scot din sărite pe cei din jur.
16. Sunt confuz: când am multe lucruri de rezolvat în acelaşi timp.
17.Am nevoie de : bani, care mă sponsorizezi nenea, că-mi plouă în casă?
18. Ar trebui: să-mi bag minţile în cap că tot copilăresc…
Până duminică 26 noiembrie, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la târgul de carte Gaudeamus la complexul expoziţional Romexpo din Bucureşti. Alaturi de lansări, sesiuni de autografe şi dezbateri, grupurile editoriale au pregatit cititorilor pachete promoţionale si reduceri
385 expozanti, 200 de edituri si alte 184 de organizaţii culturale vor participa la cele 530 de evenimente prevazute în cadrul targului organizat de Societatea Română de Radiodifuziune. Târgul poate fi vizitat pana vineri, între orele 11.00 si 20.00, sambată, între orele 10.00 şi 20.00 si duminică, intre orele 10.00 şi 16.00.
Invitatul cel mai important al acestui târg, în opinia organizatorilor desigur, este Salman Rashdie, scriitor britanic născut în India autor al controversatelor Versete satanice. In cadrul evenimentului vor avea lansări de carte Cristian Tudor Popescu, Aurora Liiceanu, Cristian Teodorescu, Nicolae Breban,Nicolae Manolescu, Radu Paraschivescu ş.a.
Ploieşteanul Cristian Şerban, cunoscut autor de carte religioasă va lansa în cadrul acestui târg, sâmbătă la ora 17,00 Filocalia pentru copii şi tineri, o carte ,,pentru copiii de toate vârstele”, după cum se exprimă autorul. Momentul va cuprinde un minirecital de vioară – interpret Alexandra Murgu şi proiecţia unui film de animaţie ortodox – Secretul Împărăţiei de Sus (realizat de Claudia şi Cristian Şerban).
1. La târgul din Sibiu au fost expuse peste 450 de masini, cele mai multe aduse din ţări ale Uniunii Europene (Realitatea .net)
2. Dani Alvez are o privire furibundă ( Sorin Hobana -TVR)
3. Mi-am luat si eu o şarjă de 10 minute, în caz că întârzii! (Un nene în microbuz)
4. Te pup în gură! (Adi Copilul Minune – la finalul unei covorbiri telefonice)
5. Bordelezii sunt în atac. ( Sorin Hobana)
1. Pe un site de ştiri cu pretenţii nu te aştepţi să apară o expresie de genul cele mai aduse maşini…Aduse cum? De spate, adică sunt cocoşate?
2. Furibund şi comentariul! Nu mai bine nene Sorine să fi rămas matale la probele de schi, singurele la care te pricepi cu adevărat?
3. Marjă, şarjă, perje, mreje…cam tot aia nu?
4. Ce ar mai fi de comentat!
5. Corectă exprimare şi totuşi atât de budoaristică!
Pruteanu.ro: Plecând de la ideea că opţiune înseamnă în cele din urmă o singură alegere, este corect să folosim expresia ,,mai multe opţiuni”?
Da! ,,Mai multe opţiuni” este corect. De exemplu: am de ales un liceu, formulez mai multe opţiuni (nume de licee), dintre care, în funcţie de anumiţi patrametri, una se va realiza.
Neologisme: alohton / originar din alte regiuni
De câte ori scrii în fiecare zi sau pe săptămână?
Nu există ,,de câte ori pe săptâmână” într-un act artistic pe care îl vrei cât mai valoros. Este ca şi în muzică, poţi să nu compui un an de zile şi apoi în câteva zile să ai inspiraţie pentru un album întreg. Sunt de părere că un scriitor adevărat nu scrie ,,la normă” şi nu este preocupat vreo secundă de succesul comercial sau de latura pecuniară a demersului său. Dacă îmi este permis un sfat, aş vrea ca toţi cei care cred că au un dram de talent să scrie, cât mai mult şi în orice împrejurare. Eu am găsit nişte panseuri vechi de ale mele scrise pe nişte bilete de autobuz. Au un parfum special, fiindca au surprins momentul întalnirii de gradul unu…cu muza.
Cât este de important ceea ce scrii pentru performanţa ta la locul de muncă?
Din păcate domeniul religios nu are foarte multe conexiuni cu posturile radio. Ca prezentator radio pot să vorbesc despre Gyorfy, Columbeanu, Nikita o jumatate de oră, dar nu-mi permit să rostesc gânduri din suflet şi pline de credinţa în Dumnezeu, nici măcar un minut. Publicul posturilor comerciale, caută bârfa şi gluma şi aproape eşti obligat sa oferi acestea. Demersul meu de autor de carte religioasă nu are legătură cu performanţa la locul de muncă, decât în măsura în care un prezentator radio trebuie să stea foarte bine la capitolul limbă română ca şi în celălalt domeniu
Este scrisul important pentru promovarea ta?
Cum adică ,,promovarea mea”? Un autor bun isi promovează un stil, o idee, un flux de trăiri, cugetări, reflexii. Dacă te apuci să scrii promovându-te pe tine mai bine te apuci de pictat şi faci autoportrete.Credţi că va iubi cineva un pictor specializat doar in autoprotrete?
Care ar fi o eroare fatală într-o lucrare scrisă în domeniul tău?
Sa spun cuvinte dulci şi laudative despre îngerii căzuţi, adică despre demoni, să trec de partea întunericului. Eroarea de principiu nu este fatală afara de cazul în care criticii vor să te desfiinţeze. Sunt încurajat să nu iau in seamă foarte mult forma şi să iubesc să am un fond sănătos când scriu. M-a incurajat indirect chiar Mircea Cărtărescu. Acesta recunoştea cu nonşalanţă ca are nevoie la manuscrisele sale de câte trei patru corectori…
Care sunt caracteristicile scrierii (claritate, organizare, punctuaţie, etc) pe care le cauţi în lucrările scrise ale altora şi pe care le doreşti în scrierea ta?
Din pacate nu sunt ,,un fan” al organizarii şi operele aşezate după principiile unei teze de doctorat mă scot din sarite. Mi-ar plăcea însă să fiu stăpân pe virgulă aşa cum era Caragiale, supranumit pentru rigurozitatea sa ,,Mos virgulă”. ,,In lucrarile tale ai pasaje în care poti fi considerat genial şi altele care te scot din sărite la cât sunt de puerile” imi spunea una din corectoarele textelor mele. Este o caracterizare care mă multumeşte. Nu pentru faptul ca mă multumesc cu puţin , ci pentru ca eu consider că in arta este permis orice. Chiar şi încălcarea unor canoane şi reguli, care sunt pănă la urma doar nişte biete instrumente perfectibile.

Într-o carte interviu un confrate în ale ,,peniţei” făcea o apreciere la adresa scrierilor mele, una care m-a făcut să tresar psiho-somatic, să trec proba dialogului cu forul meu interior…Mi s-a părut, preţ de o secundă, ofensatoare ideea că eu aş avea o literatură care se adresează copiilor. Gândeam că eu scriu cât se poate de serios, cu multă trudă şi cu muncă de cercetare şi că…dar dintr-o dată îmi spun: ,,Ce minunat ar fi să scriu pentru copii!”…Îţi mulţumesc frate pentru gândul revelator!…
Cred eu că în acest moment, în anul de graţie 2009, copiii şi adolescenţii au o nevoie acerbă de carte frumoasă, de carte religioasă, de carte care să şoptească sufletelor atât de încercate, cuvintele bucuriei de a fi creştin. Acest imbold a fost micul bulgăre de zăpadă din care sper şi cred că vor ieşi în serie mai multe cărţi din seria Filocalia pentru copii şi tineri. Şi dacă acolo ai scris nişte poveşti inspirate de Sfinţii Părinţi, de ce ai intitulat seria ,,pentru copii şi tineri” , ar putea întreba curiosul de serviciu. Răspunsul este simplu, cartea se adresează celor care au suflet de copil sau au păstrat ceva în ei din inocenţa copiilor, ca pe un bun de mare preţ. De fapt specific pe coperta patru a primului volum: Cartea se adresează copiilor de toate vârstele...
Cu bucurie am să prezint această carte la Sibiu, un oraş care m-a adoptat din punct de vedere cultural şi pe care îl iubesc la propriu. Nu aici este colţul cu reclama, dar fiindcă mai multă lume m-a întrebat unde se găseşte cartea de cumpărat vă pot orienta spre o adresă de unde poate fi comandată on line: www.evanghelismos.ro. Vă urez să vă bucuraţi din aurul cunoştinţei lăsat nouă de Sfinţii Părinţi şi de acest îndrăzneţ demers editorial.
Numarul greselilor de limba romana inregistrate pe posturile de televiziune din Romania este in usoara scadere fata de 2008, OTV, N24 si Antena 3 aflandu-se in continuare pe primele locuri in topul erorilor, potrivit rapoartelor prezentate astazi de Consiliul National al Audiovizualului (CNA). Postul OTV, lider in topul greselilor, a inregistrat, in medie, 89 de erori pe luna, in perioada 20 martie-20 aprilie, si 90 de greseli in intervalul 20 mai -20 iunie, relateaza NewsIn.
Greselile din audiovizual sunt pe cat de diverse, pe atat de grave, iar inventarierea lor ar putea fi folosite la elaboarea unui manual de limba romana. Anul trecut, de altfel, rapoartele de acest fel au servit ca material documentar pentru intocmirea unor brosuri distribuite in scoli si licee, iar in 2009 se va proceda la fel.
Printre erorile gasite de realizatorii monitorizarii se numara pleonasmele (“incepe sa porneasca”, “sa ascultam cu urechea”), formele gresite de imperativ (“nu-ti fa credit!”), formele lexicale gresite (“si-au gasit servici”), dezacordul in gen al numeralului compus (“pana la doisprezece tone”) si alte sute de “perle”, printre care “atarnati de tavanele pesterelor”, “presedinte al Consiliului de Ministrii”, “o monstra de fotbal total” si “nu se poate face legatura, o sa resun eu”.
Pentru intocmirea rapoartelor, au fost monitorizate 12 posturi de televiziune si patru de radio.
In 2008, posturile TV cu multe greseli inregistrau, in medie, peste 100 de erori pe luna.
Rapoartele au fost realizate de specialistii Institutul de Lingvistica “Iorgu Iordan -Al. Rosetti” al Academiei Romane.
Nu toţi oamenii au ce pune pe masă de Sfintele Sărbători prin urmare cineva s-a gândit şi la cei mai năpăstuiţi de soartă. Astfel şi tu poţi participa la o acţiune caritabilă care se va desfăşura la Biblioteca ,,Nicolae Iorga” din Ploieşti, vineri , 10 aprilie de la ora 16, 00. În cadrul acţiunii va fi vizionat un film de animaţie pentru copii, cu tematică religioasă şi se va face un schimb de carte ortodoxă. Apoi se vor strânge bani, din care se vor cumpăra alimente pentru masa de Paşte a unora dintre prahovenii mai săraci. Intrarea este liberă iar părinţii şi bunicii care vor participa la această acţiune sunt rugaţi să nu-şi lase acasă copiii sau nepoţii.
Next Page »